Aportul matematicii la dezvoltarea armonioasă a gândirii la copii

Apariţia matematicii în cele mai diverse ştiinţe, de la astronomie, chimie, la medicină, face ca orientarea copiilor către matematică să fie un proces obiectiv. Astăzi se afirmă cu tot mai multă convingere că fundamentul culturii moderne îl constituie matematica. Indiferent de domeniul în care activează, omul modern trebuie să posede o bună pregătire matematică, pentru a putea soluţiona multiplele si variatele probleme ale vieţii socio-profesionale. Această cerinţă necesită multiple exigenţe cu privire la formarea personalităţii. Accentul cade în primul rând pe gândire, deoarece gândirea a stat întoteauna la baza progresului, constituind impulsul dezvoltării sociale. Or, matematica formează o gândire critică şi inovatoare, originală şi modernă.

Conform fundamentelor teoretice, scopul esenţial pe care îl urmăreşte învăţământul matematic nu se reduce la latura informativă, ci prin predarea acestei discipline se realizează mai ales dezvoltarea raţionamentului şi a spiritului de receptivitate, a deprinderilor de gândire logică, de definire clară şi precisă a noţiunilor de adaptare creatoare la cerinţele actuale.

Pe de altă parte, gândirea matematică se manifestă printr-o mare varietate de activităţi intelectuale legate de memorie şi imaginaţie şi anume: judecare, raţionare, înţelegere, explicare, invenţie, deducţie, inducţie, analogie, abstractizare, generalizare, comparaţie, concretizare, clasificare, diviziune, rezolvare de situaţii-problemă, etc.

Matematica, ca știință, a cunoscut o evoluţie mai rapidă decât celelalte ştiinţe, datorită specificului ei. Raţionamentul matematic şi gândirea riguros ştiinţifică creează elevului posibilitatea de înţelegere a celorlalte discipline cât şi de pătrundere a problemelor privitoare la natură, viaţă, societate. De asemenea, se contribuie la formarea şi dezvoltarea capacităţii de a munci organizat şi ritmic, a perspicacităţii, a spiritului de investigaţie. Învăţământul matematic are ca rezultat formarea unor deprinderi şi capacităţi necesare în activitatea matematică şi care devin utile în activitatea practică a omului. Studiul matematicii în manieră modernă încă de la clasa I-a, reluat ulterior la clasa a V-a, urmăreşte să ofere elevilor, la nivelul lor de înţelegere, posibilitatea explicării ştiinţifice a conceptului de număr natural, generalizări, dar şi a operaţiilor cu numere naturale și proprietatile acestora.

Sistemul cunoştinţelor matematice formează în mintea elevilor o construcţie după modelul riguros logic al ştiinţei matematice. Acest model este caracterizat prin continuitate şi legătura logică, prin utilizarea raţionamentului deductiv şi inductiv în formarea conceptelor matematice.

În vederea dezvoltării gândirii logice a elevilor din ciclul primar se va desfăşura un învăţământ modern formativ, ceea ce presupune: înţelegerea noţiunilor de matematică de către elevi pe cât posibil prin efort personal, căutând să-i deprindem pe elevi să gândească matematic; să antrenăm gândirea elevilor prin rezolvarea în mod permanent de probleme; dezvoltarea spiritului de independenţă şi a încrederii în forţele proprii prin stimularea iniţiativei de a încerca rezolvări cât mai variate şi cât mai ingenioase prin e încerca rezolvări cât mai variate şi cât mai ingenioase prin extinderea muncii independente. Totodată, pentru un interes cât mai sporit față de această materie, se cere și o abordare creativă a materiei de către învăţător. Acest fapt ar contribui la însuşirea matematicii de către elevi mai uşor pentru ca să le permită să-şi organizeze experienţele în formele economice şi sistematice și chiar să descopere legătura matematicii cu viaţa.

Astfel, putem cu certitudine afirma că matematica are un rol extrem de important în formarea personalității la elevi și determină dezvoltarea gândirii și formarea unor aptitudini utile în viață, iar o bună însușire a acestui obiect de studiu asigură un real succes persoanei și pe plan profesional, matematica fiind necesară practic tuturor ocupațiilor, de la inginer, medic și profesor până la programator, specialist SEO, diplomat sau avocat.

Lasă un răspuns